TRI 111 Ethane și CFC 113 au fost utilizate pe scară largă în operațiunile de degresare în producție și în întreținere; CFC 113 a fost rezervat pentru degresarea și curățarea substraturilor fragile, iar T 111 pentru componentele mecanice.

Aceste 2 substanțe au fost interzise din motive legate de mediu.

Tricloretilena și percloretilena, ambele clasificate drept CMR, nu au oferit mult timp o alternativă pentru T 111.

HCFC 141 B a fost, de asemenea, interzis din motive legate de mediu.

Prin urmare, producătorii au apelat în mod natural la soluții pe bază de hidrocarburi.

În timp ce solvenții halogenați clorurați, bromurați sau fluorurați nu sunt inflamabili, au o putere excelentă de degresare și o viteză de evaporare extrem de rapidă, solvenții pe bază de hidrocarburi au o viteză de evaporare asociată cu punctul de aprindere al acestora; cu cât se dorește un timp de uscare mai scurt, cu atât este punctul de aprindere este mai mic, iar eficiența solventului este limitată.

Aceștia nu pot fi utilizate în faza de vapori. De asemenea, aceștia nu pot fi utilizați în rezervoarele cu ultrasunete atunci când punctul de aprindere este sub 80 °C, caz în care pot fi utilizați și în mașinile A3.

Deși riscul este limitat la consum sau sifonare (a se vedea paragraful Aspecte de reglementare, secțiunea Aspecte toxicologice, rubrica Risc de ingerare H 304), recenta reclasificare a solvenților pe bază de hidrocarburi în temeiul Regulamentului CLP (Nociv prin ingerare, H 304) determină utilizatorii să caute soluții de „solvenți” fără pictograme de pericol.